Inca una terminata...superba, desi nu in stilul celor de pana acum. Talentul ei ma uimeste intotdeauna!



Tara mea inventata este un roman autobiografic...foarte pe gustul meu si al pasiunii mele pentru biografii. Tara fantastica si totusi atat de reala, Chile se contureaza din amintiri, dorinte si pierderi, iar autoarea reuseste sa o aduca atat de aproape de ea si de cititor.Scris la persoana intai, cu adresabilitate directa catre cititor, intr-un stil confesiv, romanul "Tara mea inventata" surprinde prin acuratetea detaliilor si prin ritmul lent si totusi atat de captivant specific scriitorilor sud-americani. Scene dramatice sunt presarate cu umor fin: birocratia chiliana (o savuroasa descriere a chinurilor birocratice, incheiata apoteotic cu o concluzie pe cat de surprinzatoare, pe atat de fireasca: "Kafka era chilian"), ospitalitatea locuitorilor, ipocrizia si prejudecatile in materie de sex, felul ciudat al chilienilor de a incerca sa fuga de tara, dar de a nu reusi niciodata sa depaseasca nostalgia originilor. Si totul atat de asemanator cu mica noastra Romanie!

“O carte tandra, plina de umor, dar si de nostalgie, cu amintirile cele mai intime si o viziune plina de dragoste pentru Chile, tara natala a faimoasei prozatoare. Datorita harului literar al lui Allende, amintirile din copilarie ale unei scriitoare de la celalalt capat al lumii devin parca ale noastre, si redescoperim odata cu ea casa parinteasca, figura emblematica a bunicului, ceremonialul meselor, complicatele legaturi de rudenie si ritualuri ale vietii cotidiene, dar si zbuciumata si tragica istorie a tarii, exilul familiei si neincetata cautare a fericirii pe meleaguri straine, departe de spatiul idealizat al unei patrii demne si ospitaliere. Tara mea inventata este lanterna magica ale carei imagini prefigureaza si lamuresc toate personajele si povestile extraordinare care populeaza universul prozei lui Isabel Allende.
"O carte minunata. Allende isi iubeste atat de mult tara, incat cititorii vor dori sa-si faca bagajele si sa ia avionul pana la Santiago de Chile!" (BookPage)

Aveti mai jos un link pentru o conferinta in care Isabel Allende citeste o bucatica din Tara mea inventata.

Tara mea inventata

Intrebari si raspunsuri
by GothAngel

ÃŽntrebări ºi răspunsuri în limba englezã

ÃŽ: Aţi încercat sã folosiţi ºi alte genuri în scrierile dumneavoastrã sau veţi rămâne la stilul narativ?

R. ÃŽn tinereţe am scris piese de teatru ºi a fost o experienþã care mi-a plăcut foarte mult; ÃŽmi place sã lucrez în echipã. Am încercat de asemenea sã scriu poveşti pentru copii atunci când copiii mei erau mici; Le spuneam poveşti în fiecare searã, era un antrenament minunat pe care l-am păstrat. ÃŽn 2001 am scris un roman pentru copii ºi tineri “The City of the Beasts”, care va fi publicat de editura Playa and Janés din Spania. Am scris bucãþi umoristice ani de zile ºi cred cã acesta este cel mai dificil gen. Nu am încercat niciodatã sã scriu poezie ºi nici nu cred cã o voi face.

ÃŽ. Scrieţi în spaniolã?

R. Ficţiune nu pot sã scriu decât în spaniolã, deoarece este pentru mine un proces foarte organic care se poate desfãºura numai în limba mea natalã. Din fericire, am traducători excelenţi în toatã lumea.

ÃŽ. Lucraţi îndeaproape cu traducătorul dumneavoastrã? Am observat cã Margaret Sayers Peden a tradus în englezã mai multe cărţi ale dumneavoastrã.

R. Þin mereu legătura cu Margaret, cred cã avem o legăturã psihicã. Face o treabã extraordinarã. Nici nu mã gândesc sã o corectez! ÃŽn multe alte limbi nici nu ºtiu cine îmi traduce lucrările. Editorii se ocupã de asta.

ÃŽ. Puteţi aprofunda idea scrierilor de ficţiune, a spune adevărul, a minţi, descoperirea unei realitãþi, ºi cum lucreazã împreunã toate aceste idei, sau cum se exclud reciproc?

A. Prima minciunã a ficţiunii este cã autorul reuşeşte sã ordoneze în vreun fel haosul vieţii: ordinea cronologicã, sau orice alege autorul. Ca scriitor, alegi o bucatã dintr-un întreg; hotărãºti care lucruri sunt importante ºi care nu. ªi vei scrie despre acele lucruri din perspecitva proprie. Viaţa nu este aşa. Totul se întâmplã simultan, haotic, ºi nu ai cum sã alegi. Nu tu eşti stăpânul; viaţa este. Aşadar, atunci când accepţi, ca scriitor, cã ficţiunea înseamnã minciunã, numai atunci vei fi liber; vei putea face orice. De atunci începi sã te învârţi în cerc. Cu cât este mai mare cercul, cu atât mai mult adevăr reuşeşti sã cuprinzi. Cu cât orizontul este mai larg, cu atât mergi mai departe, cu cât zăboveşti mai mult asupra tuturor lucrurilor, cu atât mai mari sunt ºansele de a găsi bucãºi de adevăr.

ÃŽ. Care sunt sursele dumneavoastrã de inspiraţie?

A. Sunt o bunã ascultătoare ºi vânătoare de poveşti. Toţi oamenii au o poveste ºi toate poveştile sunt interesante dacã sunt spuse pe tonul potrivit. Citesc ziarele ºi adesea o micã ºtire ascunsã mã inspirã sã scriu un întreg roman.

Mi-am luat si eu Eva Luna \/ si am s-o citesc dupa ce termin cartea de acum, intre timp sper sa pun mana si pe un exemplar din Povestirile Evei Luna

Super!! Bravo. De-abea astept pareri

Am prins un mic imprumut de la biblioteca - "Tara mea inventata" - si trebuie sa recunosc ca am fost topita dupa carticica asta pe care nu pot sa nu o compar prin nostalgia si spiritul instrainarii cu "De ce fierbe copilul in mamaliga".

As vrea sa am macar doua cuvinte relevante de spus despre aceasta carte care m-a impresionat atat de tare incat de o saptamana de cand am terminat-o nu mai pot citi nimic. Infatiseaza o iubire imensa si atat de frumoasa incat te face sa ai dubii cu privire la tot ceea ce pana acum numeai dragoste in viata ta. Isabel Allende nu m-a dezamagit nici de data aceasta cu un semi-roman autobiografic presarat cu povesti uneori socante, alteori care se afla la limita dintre realitate si fantezie. Dar ce te socheaza si impresioneaza cel mai mult la romanul acesta este iubirea. Iubirea enorma de care este in stare o femeie pentru fata ei bolnava. Povestea este una reala, o femeie se "invata" cu idea mortii fetei ei care se afla in coma. De-a lungul unui an infiorator ea spera, invata, dispera, sufera, plange, se zbate si intr-un final accepta si ii da drumul ficei ei in ceea ce ea numeste lumea spiritelor. Incercarile ei de a pacali moartea sunt nenumarate dar inutile. Fiica nu ii vorbeste decat in vis si atunci doar pentru a o indemna sa o lase sa plece. Toata durerea mamei se transforma in niste pagini uimitoare dedicate celei mai frumoase si pure iubiri pe care am intalnit-o vreodata.

Inca o carte de Isabel Allende...sper sa ma pot lauda vreodata ca le-am citit pe toate!

Citind Zorro m-am cufundat intr-o lume de poveste cum demult nu mai gasisem prin nici o carte. Isabel Allende are efectul asta asupra mea si poate asupra oricarui cititor. Romanele ei sunt intotdeauna franturi de imaginatie absolut extraordinare. Cine altcineva ar fi putut sa-si imagineze viata lui Zorro...cine a fost el inainte sa devine legendarul personaj si cum a ajuns acolo? Subiectul i se potriveste perfect scriitoarei care transforma totul in povesti. Tigani, pirati, indieni superstitiosi si societati secrete, domnisoare indragostite si dueluri - cartea aceasta le are pe toate.
Am citit ca Allende a scris cartea cu chipul lui Banderas in minte (actorul il joaca pe Zorro intr-o productie hollywoodiana) si m-am amuzat caci desi vazusem filmul, nu l-am identificat nici o clipa pe Diego din carte cu Zorro din film. Ca intotdeauna, personajele romanului mi se par infinit mai variate si colorate decat cele din film. Cu mare talent, Allende ia un personaj dintr-un film pentru copiii si ii creeaza un bildungsroman complet si palpitant fara a ignora toate celelalte personaje din viata acestui viitor erou. E adevarat ca Diego nu are defecte...si asta te aduce putin cu picioarele pe pamant...desi e impulsiv si oarecum naiv, este totusi un personaj fictiv prin aceasta perfectiune a bunatatii sale. Robin Hood avea cel putin o idee de salbaticie in el, de dragul cauzei sale mai si ranea sau omora dusmani. Zorro este supereroul perfect cu mila lui pentru toata lumea inclusiv dusmani, pe care ii pedepseste...tot cu mila. Iubeste cu pasiune si oarecum de la distanta, fara sa aiba curaj sa faca pasi prea indrazneti si avand mereu credinta ca soarta il va aduce langa persoana iubita (ceea ce nu prea se intampla). Se lupta la fel de pasional pentru aceleasi persoane iubite, care uneori par ca nici nu prea merita. Este asadar the Good Guy...intotdeauna personajul pozitiv.
As vrea sa pot spune mai multe despre aceasta carte dar am citit-o ca pe o poveste si povestile nu-s pentru a fii descifrate si rastalmacite. Nu cititi Zorro decat daca va plac povestile!

Am vrut si eu sa-mi cumpar de cateva ori romanul "Paula". Pe cea mai buna prietena a mea o cheama Paula. Am inteles ca e foarte-foarte trista, si de fiecare data cand am pus mana pe ea in librarie am pus-o inapoi pe raft. Nu stiu daca am dispozitie&ma tin nervii sa citesc romane atat depresive...
Asa e?!

Este si trista dar este atat de impresionanta incat o citesti cu drag...dupa ce o termini iti ramane in gand mai mult iubirea decat tristetea.